Psihiatrul John Bowlby a descris atașamentul ca pe un sistem cu care ne naștem. Când ne speriem, căutăm pe cineva care ne poate proteja și lângă care ne simțim în siguranță (Bowlby, 1969). Pentru copiii mici, aceștia sunt de obicei părinții. La vârsta adultă, rolul îl pot avea persoana cu care ești într-o relație, prietenii apropiați și adesea părinții. Nevoia asta se face simțită mai ales în perioade de stres sau de boală și când ești departe de cineva drag.
Stilul descrie cum răspundem de obicei la nevoia de apropiere. Pentru unele persoane, a cere sprijin vine la fel de firesc ca a petrece o după-amiază separat. Altele se gândesc des că legătura s-ar putea rupe. Mai sunt și persoane care, dacă trec printr-un necaz, se simt mai în largul lor când se descurcă singure. Asemenea obiceiuri se formează prin experiență, iar psihologia le studiază de peste o jumătate de secol, de pe vremea lui Bowlby.
Pentru copii se folosesc alte metode. Categoriile observate în copilărie au doar o corespondență parțială cu stilurile descrise la adulți. Mai jos găsești harta stilurilor la adulți și felul în care se formează zonele ei.
